LIVE BLOG Wimbledon, ziua a 7-a | Simona Halep – Zarina Diyas se joacă marți, de la ora 13:30. Radwanska și Ivanovic, eliminate

Redactor:
Marius Hutu
LIVE BLOG Wimbledon, ziua a 7-a | Simona Halep - Zarina Diyas se joacă marți, de la ora 13:30. Radwanska și Ivanovic, eliminate
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Doar Simona Halep și Zarina Diyas nu au fost programate să joace luni în turneul feminin.
  • Simona Halep și Eugenie Bouchard sunt singurele jucătoare care își pot trece în cont al treilea sfert de finală de Grand Slam din 2014 din tot atâtea desfășurate până acum.
  • În cazul în care se califică în sferturi, adversara Simonei va fi Shvedova sau Lisicki.

23:00 Organizatorii au anunțat programul zilei de marți. Simona Halep se va lupta pentru un loc în sferturi cu Zarina Diyas de la ora 13:30, pe terenul numărul doi, supranumit „Cimitirul Elefanților”.


21:30 Între timp, Radwanska a fost eliminată, după ce a pierdut și setul 2 cu Makarova, scor 6-0. Simona nu mai are cum să fie depășită de poloneză în ierarhia mondială, indiferent cum se termină turneul. Meciul Șarapova – Kerber a fost amânat pentru marți, iar jocul Tecău – Mirza vs Pavic – Jovanovski a fost suspendat la 4-3.


21:00 Andy Murray s-a calificat în sferturile de finală, după o victorie în trei seturi cu Kevin Anderson, scor 6-4, 6-3, 7-6. Între timp, ploaia s-a oprit, iar meciurile sunt gata să se reia. Novak Djokovic și Maria Șarapova sunt cele mai importante persoanje care ar trebui să evolueze.


20:08 Unul dintre meciurile lui Horia Tecău a fost deja amânat. Românul nu va mai juca luni la dublu, alături de Jean Julien Rojer. Dacă vremea o va permite, Tecău va evolua doar la mixt, în echipă cu Sania Mirza. Perechea româno-indiană ar urma să întâlnească echipa Jovanovski – Pavic, iar disputa este programată pe terenul 3, după partida Radwanska – Makarova.


19:44 Nefiind programată să joace luni cu Zarina Diyas, Simona Halep s-a antrenat, dar s-a și relaxat … la cumpărături. Site-ul oficial al WTA a surprins-o în timp ce încerca să-și procure câteva lucruri în cadrul complexului All England Club.

Foto: WTA


19:05 A început a doua repriză… de ploaie. Meciurile de la Wimbledon s-au întrerupt din nou din cauza ploii. Reținem un rezultat în momentul întreruperii: Agnieszka Radwanska – Ekaterina Makarova 3-6, 0-5! Numărul 4 mondial este foarte aproape de a fi eliminat. Săptămâna de tenis a debutat tare la Londra.


18:42 În aplauzele lui Sir Alex Ferguson, Andy Murray a câștigat primul set al partidei cu sud-africanul Kevin Andersson, scor 6-4. Fostul manager al lui Manchester United a preferat să-l urmărească la lucru pe Andy în dauna meciului de fotbal FranțaNigeria, în care evoluează și un fost elev, Patrice Evra. Pentru Scoția, Mondialul este la Wimbledon, abia apoi contează fotbalul.


18:05 Primul break, în game-ul 50. Meciul serviciilor dintre John Isner și Feliciano Lopez a fost decis după 51 de game-uri. Spaniolul s-a impus cu 6-7, 7-6, 7-6, 7-5, după ce a făcut primul break al meciului în game-ul 50! În total, cei doi jucători au servit 86 de ași, dintre care Isner – 52. Statele Unite a rămas, așadar, fără niciun reprezentant în turneele de simplu. La feminin este pentru prima dată în era Open când nicio jucătoare din SUA nu ajunge în optimi.


17:55 Avem și a patra sfertfinalistă. Petra Kvitova este a treia jucătoare din Cehia care a făcut pasul către cele mai bune opt jucătoare ale ediției din acest an de la Londra. Câștigătoarea titlului din 2011 s-a impus cu 6-3, 6-2 în partida cu Shuai Peng. Până acum s-au calificat în sferturi, în ordinea ierarhiei mondiale, Kvitova, Bouchard, Lisicki și Zahlavova Strycova.


17:32 Eugenie Bouchard este în sferturi. E rândul Simonei acum! Canadianca s-a calificat în două seturi, cu 7-6, 7-5 în fața franțuzoaicei Alize Cornet. Bouchard a fost condusă cu 4-2 în setul doi, dar a reușit să revină și să fructifice prima șansă de meci. Partida a fost de un nivel foarte bun, iar „Genie” a dovedit că va avea un cuvând de spus și în turul următor, când ar putea să o înfrunte pe Maria Șarapova.


17:24 Bye-Bye Ana Ivanovic. Simona Halep a scăpat și de sârboaică, în drumul ei spre fazele superioare ale turneului. Ivanocvic a pierdut cu 6-4, 3-6, 6-1 în fața germancei Sabine Lisicki, finalista de anul trecut de la Wimbledon. Astfel, în cazul în care va trece marți de Zarina Diyas, Simona va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Yaroslava Shvedova și Sabine Lisicki.


16:43 Simona Halep și Eugenie Bouchard sunt singurele jucătoare din WTA care continuă cursa spre al treilea sfert de finală consecutiv într-un turneu de Grand Slam. Atât la Australian Open, cât și la Roland Garros, cele două jucătoare au atins această fază, iar ele sunt în turneu și la Wimbledon. Bouchard are serios de tras cu Alize Cornet, dar a reușit să câștige primul set în tie-break (scor 7-5).


16:20 S-a oprit ploaia. Umbrele se închid, vremea se îmbunătățește. Sunt șanse ca peste 20-30 de minute să se joace din nou tenis pe toate terenurile.


16:17 Din primii opt capi de serie ai turneului feminin, jumătate au plecat deja acasă. Primele patru favorite, în ordinea intrării în turneu, sunt acum Simona Halep, Agnieszka Radwanska, Maria Șarapova și Petra Kvitova. ESPN a lansat și o întrebare, dacă una din aceste jucătoare va reuși să câștige la Wimbledon.


16:12 Prin eliminarea primilor doi capi de serie din turneul feminin, Serena Williams și Na Li, avem o nouă premieră la Wimbledon. Este pentru prima dată în era Open când primele două favorite au fost scoase din competiție înainte de faza optimilor. Primul ca de serie din turneu este acum Simona Halep.


15:50 Doar două-s norocoase. Eugenie Boucard și Alize Cornet vor continua să joace în „sală”, după ce a acoperișul pe Central a fost tras. Partida a fost întreruptă la 3-2 pentru jucătoarea din Franța. În mod normal, cele două n-ar fi prins un meci pe Arena Centrală în faza optimilor. Însă Bouchard (foto) este deja „comercială” în întreaga lume, motiv pentru care și englezii încep să reacționeze. În plus, Cornet a eliminat-o pe Serena Williams.


15:46 O pățești și în Anglia! O anchetă The Sunday Times arată cum merg afacerile la Wimbledon: 44 de lei un cocktail pe bază de gin… fără gin. „E ca și cum ai bea limonadă”. Testele de laborator comandate de cotidianul britanic The Sunday Times arată cum se păcălesc fanii tenisului în complexul All England Club: un cocktail Pimm’s, care ar trebui să aibă o concentrație a alcoolului etilic de  6,5%, comandat în apropierea terenurilor de tenis, are doar 2,5% alcool. Citește aici povestea.


15:30 S-au deschis umbrelele. La Londra a început să plouă, iar pe unele terenuri s-au tras deja copertinele. Până la urmă avem pauză forțată pe toate terenurile, inclusiv pe Central pentru a se trage acoperișul. Programul va fi probabil și azi dat peste cap. Este greu de crezut că Horia Tecău va putea disputa ambele meciuri, și la dublu, și la mixt.


15:25 Adio Caroline! Daneza mai trebuie să aștepte cel puțin un an pentru a ajunge între cele mai bune opt jucătoare la Wimbledon. După trei meciuri convingătoare în primele tururi, Wozniacki nu a avut nicio șansă în fața cehoaicei Barbora Zahlalova Strycova, care s-a impus cu 6-2, 7-5. Cehia are deja două jucătoare în sferturi. Barbora a eliminat-o din competiție și pe Na Li, în turul secund.


15:17 Isner, omul prelungirilor. John Isner este pe cale să joace un alt meci istoric la Wimbledon, cu Feliciano Lopez acum ca adversar. Cei doi ating în curând două ore de joc, iar scorul la seturi este egal, 1-1 (7-6, 6-7). Niciun jucător nu a reușit break-ul, iar împreună au servit 42 de ași. În urmă cu 4 ani, Isner și Mahut au jucat un meci memorabil, care a durat 8 ore și 11 minute și a adunat nu mai puțin de 183 de game-uri (!) Setul decisiv s-a încheiat cu 70-68, iar cei doi jucători au servit în total 216 ași. Isner și Lopez au reușit deocamdată doar 20% din numărul așilor partidei menționate.


15:00 Cehia, la putere. Pentru prima dată în istoria turneului de la Wimbledon, patru jucătoare din Cehia au ajuns până în optimile de finală: Petra Kvitova, Lucie Safarova, Barbora Zahlavova Strycova și Tereza Smitkova. Trei dintre acestea au șanse mari să se regăsească și în sferturi. Safarova s-a calificat deja, Zahlalova Strycova are set și 5-4 cu Wozniacki, iar Petra Kvitova este favorită cu Shuai Peng. În aceste condiții, am putea avea și un sfert 100% din Cehia, între Kvitova și Zahlalova Strycova. Jucătoarele din Cehia sunt pe aceeași parte de tablou și doar Radwanska mai poate schimba, teoretic, socotelile, ca una dintre acestea să nu ajungă în finală.


14:35 Avem și prima jucătoare calificată în sferturile de finală ale turneului feminin. Lucie Safarova (Cehia) s-a calificat fără probleme între cele mai bune opt jucătoare, după ce s-a impus cu 6-0, 6-2 în fața compatrioatei sale Tereza Smitkova. Pentru învinsă și prezența în optimi înseamnă o performanță deosebită, în condițiile în care ocupă locul 175 în WTA. Safarova va lupta pentru un loc în semifinale cu Agnieska Radwanska sau Ekaterina Makarova.


14:22 Caroline Wozniacki se află în dificultate în meciul din optimi cu Barbora Zahlavova Strycova. Jucătoarea din Cehia conduce cu 6-2 după primul set. Daneza nu a trecut niciodată de faza optimilor la Londra. Caro joacă în turul 4 pentru a patra oară în istoria participărilor. Interesant este însă că Wozniacki a câștigat turneul la junioare.


14:15 Mauresmo, la dublu? Alize Cornet, jucătoarea care a eliminat-o pe Serena Williams în turul 3, primește sfaturi prețioase și de la Amelie Mauresmo în timpul turneului. Franțuzoaica este oficial și antrenorul lui Andy Murray, colaborare care a născut diverse recații în ultimele zile.


13:55 Unde sunt Statele Unite? După abandonul americancei Madison Keys, Statele Unite au rămas cu un singur reprezentant la Wimbledon în săptămâna a doua, John Isner, care evolează de la această oră în turul 3 cu Feliciano Lopez. Vineri, SUA aveau ciinci jucătoare în turneul feminin. Toate au fost între timp eliminate, în frunte cu surorile Williams, Serena (foto) și Venus.


13:13 Nici nu a început bine săptămâna și avem un prim abandon, cel al jucătoarei Madison Keys. Americanca și-a anunțat retragerea din turneu din cauza unei acccidentări la coapsa stângă. Astfel, Keys nu va relua jocul cu Yaroslava Shvedova, întrerupt sâmbătă seara la 6-7, 6-6. Astfel, Kazakhstan are două jucătoare în optimi la Wimbledon (!): Zarina Diyas și Yaroslava Shvedova. Simona Halep le poate întâlni la rând.


13:08 Premieră la Wimbledon. New York Times a evidențiat faptul că în prima săptămână la Wimbledon au fost programate nu mai puțin de 16 meciuri din turneul feminin pe unul din primele două terenuri, Centre Court – 14.979 de locuri și Court no. 1 – 11.393 de locuri. De obicei, în prima săptămână erau programate numai 12 meciuri din turneul feminin. Alte patru meciuri au fost aduse pe primele două terenuri (n.r. inclusiv meciul Simonei Halep cu Teliana Pereira), după programarea inițială, astfel că și fetele au avut 20 de partide pe aceste arene, ca și băieții, lucru mai rar în istoria Wimbledon-ului. Dacă la feminin s-a întâmplat frecvent ca favorita numărul 1, inclusiv Serena sau Venus Williams, să joace și pe arene mai mici, în schimb, Roger Federer a evoluat din 2003, de când a câștigat primul titlu, permanent pe Centre Court sau Court 1. La fel și rivalul său, Rafael Nadal, din 2004.


12:42 Starea vremii. La ora 13:30, ora de start a zilei de tenis (n.r. ora 11:30 la Londra ) se va putea juca fără probleme. Cerul este însă parțial acoperit de nori, astfel că n-ar fi exclus să avem ploaie și luni. Organizatorii au anunțat că sunt 20% șanse ca meciurile să fie întrerupte din cauza ploii. Pe prognoza meteo, primii stropi ar putea să cadă în jurul ore 15:00, șanse mai mari de ploaie fiind însă la orele 16:00 și 18:00.


12:35 Rafael Nadal a acces pentru prima dată în săptămâna a doua la Wimbledon în ultimii trei ani. După ce a început cu emoții toate meciurile din prima săptămână, în care a fost nevoit să revină de fiecare dată de la 0-1 la seturi, Rafa pare mult mai relaxat la început de săptămână secundă.


12:25 Prin eliminarea Serenei Williams, Maria Șarapova a devenit la casele de pariuri principala favorită la câștigarea turneului de la Wimbledon. Campioana de la Roland Garros a arătat și pe „gazonul” londonez că este cea mai în formă jucătoare a momentului. Și pare și foarte determinată. Astăzi, Maria s-a trezit devreme pentru a ajunge la antrenament. După-amiază o așteaptă un duel cu Angelique Kerber.


Turneul de la Wimbledon revine în forță după o zi de pauză (n.r. tradițional, în prima duminică nu se joacă nicio partidă) cu ultimele meciuri din turul 3, care nu s-au încheiat sâmbătă sau au fost reprogramate din cauza ploilor. Totodată, luni, la simplu, se vor disputa și jocuri din optimile de finală, atât din turneul masculin, cât și la feminin. Până în acest punct, nicio anomalie. Însă la un studiu mai amănunțit al programului zilei constatăm faptul că doar Simona Halep și Zarina Diyas nu vor evolua în prima zi a săptămânii în turneul feminin. În momentul de față sunt stabilite șapte meciuri din cadrul turului 4 feminin, iar șase dintre acestea sunt incluse în program. Maria Șarapova și Eugenie Bouchard, care sunt pe aceeași parte de tablou cu Simona Halep, au „prins” loc în program. Românca va evolua, teoretic, marți cu Diyas (n.r. dacă nu plouă!), iar până în semifinale n-ar mai beneficia de zile libere. Singura explicație plauzibilă ar fi că organizatorii au dorit să se decidă și ultima „optime”, în care vor ajunge Sabine Lisicki / Ana Ivanovic și Madison Keys / Yaroslava Shvedova. Iar una dintre aceste patru jucătoare ar urma să fie adversara Simonei în sferturi, dacă românca merge mai departe. S-a urmărit, probabil, ca pauza dintre optimi și sferturi să fie identică pentru ambele jucătoare de pe această parte de tablou. Dar cum rămâne cu pauzele dintre sferturi și semifinale?

La masculin, lucrurile par în regulă. Luni se joacă patru meciuri din optimi, cele din jumătatea de tablou a lui Novak Djovocic, plus ultimele partide din turul 3, neîncheiate săptămâna trecută. Așadar, în ziua a șaptea la Wimbledon nu o vom vedea la lucru pe Simona Halep, dar pe terenuri vor fi Șarapova, Bouchard. Radwanska, Kvitova, Djokovic sau Murray. Vom avea și doi reprezentanți în turneele de dublu, Horia Tecău (dublu și mixt) și Florin Mergea (mixt). Ca și la Roland Garros, Horioa Tecău va fi nevoit să joace două meciuri luni, bineînțeles dacă vremea nu va forța schimbarea programului.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×